#COLECTIV, doi ani după: Infecțiile nosocomiale rămân în spitale. Medicii le raportează, dar ministerul Sănătății nu le centralizează

#COLECTIV, doi ani după: Infecțiile nosocomiale rămân în spitale. Medicii le raportează, dar ministerul Sănătății nu le centralizează
Publicat: 30/10/2017, 12:03

Tragedia din „Colectiv” a deschis o „cutie a Pandorei”, în momentul în care s-a descoperit că multe victime nu au murit din cauza incendiului, ci din cauza infecțiilor nosocomiale. Probabil, până la acel moment, puțini oameni auziseră despre aceste bacterii pe care orice bolnav le poate contacta din interiorul spitalului. Lipsa igienei din unitățile sanitare, neglijența aparținătorilor și vizitatorilor, dar și a cadrelor medicale, în special pe secțiile de chirurgie și terapie intensivă, duc la colonizarea și înmulțurea germenilor multirezistenți în orice spital.

În prezent, nu există o situația actualizată a infecțiilor cu care se confruntă spitalele românești, cea mai recentă fiind cea din 2015. Reprezentanții Ministerului Sănătății (MS) au precizat, pentru MEDIAFAX, că deocamdată nu s-a făcut o centralizare nici măcar a datelor colectate în 2016.

Potrivit rapoartelor întocmite de către Institutul Național de Sănătate Public, în ultimii cinci ani, au fost înregistrate peste 57.000 de cazuri de infecții intraspitalicești. Cele mai multe au fost înregistrate în București – peste 12.000 de infecții. Topul este completat de județele Iași – peste 9.000 de infecții și Cluj, cu peste 7.000 de infecții.

Secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă s-au confruntat cu cele mai multe infecții nosocomiale, peste 13.500. Peste 12.000 de infecții intraspitalicești au fost raportate la secțiile de chirurgie.

Conform sursei citate, infecțiile nosocamiale s-au înmulțit de la an la an, fiind o creștere constantă, astfel că dacă în 2010 au fost raportate 8.105 de cazuri, în 2014, numărul lor a ajuns la peste 10.600, iar în 2015, la 12.310.

În topul județelor cu cele mai multe astfel de infecții sunt Bucureștiul, urmat de Cluj, Iași și Timiș.

În anul 2015, au fost verificate 367 de unități sanitare și s-au aplicat 626 de sancțiuni contravenționale, dintre care 369 de amenzi în valoare totală de 340.900 de lei, trei decizii de suspendare a activității și au fost emise 254 de avertismente.

Datele au fost făcute publice în anul 2016, după ce Ministerul Sănătății a prezentat acest raport la interpelările a doi deputați.

La scut timp după noaptea din 30 octombrie 2015, mulți părinți ai căror copiii au decedat din cauza incendiului au acuzat medicii și autorităzile de omor, după ce s-a aflat că infecțiile intraspitalicești au agravat starea vicitmelor cât timp au fost internați.

A fost doar o chestiune de timp până ce toată opinia publică s-a concentrat pe modalitatea în care acestea au fost tratate și pe condițiile improprii din spitale. După ce apăruseră în spațiul public informații potrivit cărora, Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri ar avea o singură cadă în care sunt spălați pacienții de la ATI sau că pereții sunt plini de bacterii, conducerea unității spitalicești a recunoscut, la momentul respectiv, că trei dintre răniții în Colectiv au murit din cauza infecțiilor nosocomiale.

Întrebat dacă cei trei pacienți puteau fi salvați în situația unui transfer rapid la clinici din străinătate, șeful ATI de la Spitalul de Arși, Adrian Stănculea, a spus că acestea sunt supoziții, adăugând că în cazul marilor arși există riscul contaminării pentru că nu mai este protecția dată de piele, iar în cazul celor răniți în „Colectiv” exista și infecția de căi respiratorii, plămânii fiind afectați suplimentar.

La doi ani de la acele momente, Spitalul de Arși are o nouă secție de terapie intensivă, cu cinci paturi pentru arși grav, fiecare în câte un salon separat. Renovarea secției a venit după ce, în iulie 2016, fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, a decis închiderea ei.

Directul executiv al Spitalului de Arși, dr. Cristian Nițescu, a explicat, pentru MEDIAFAX, că acum riscul infecțiilor nosocomiale s-a diminuat datorită modificărilor aduse la secția de ATI. De exemplu, ușile nu se deschid dacă nu te speli pe mâini la intrarea în secția de terapie intensivă.

„Faptul că noi ținem aceste infecții intraspitalicești sub control duce la o rată mică a contaminării, rată comparabilă cu marile spitale ale lumii. Suntem foarte atenți la aceste lucruri și încercăm să facem aceste manevre medicale în condiții cât mai bune, cât mai sterile. Încercăm să limităm accesul aparținătorilor cât mai mult posibil, mai ales pe secția de ATI și cred că reușim să ținem în frâu aceste infecții intraspitalicești”, a declarat Cristian Nițescu.

Medicul a explicat că oricâte măsuri de prevenire a acestor infecții se iau în spitale, riscul contaminării va exista mereu, în special în cazul arșilor grav.

„În momentul în care există manevre invazive, cum se întâmplă într-o secție de mari arși, aproape zilnice, riscul de contaminare este uriaș. Mai sunt contaminări, pentru că arsul mare are o suprafață foarte mare în care microbii se pot greva de, cum se spune în termeni polulari, de carne vie, dar atâta vreme cât se umblă steril, cât arsul este singur în salon, aceste pericole s-au diminuat foarte mult”, a adăugat directorul executiv al Spitalului de Arși.

Un raport întocmit de către fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, arată intervenția „haotică” a autorităților în noaptea tragediei. Infecțiile nosocomiale ocupă un loc important în acest documente, unde se menționează că este vorba despre o „alertă majoră la nivel național de răspândire a germenilor multirezistenți (klebsiella kpc,acinetobacter mdr, clostridium). E nevoie de grupuri de experți pentru fiecare în parte, care să asigure limitarea răspândirii acestor tulpini (plan de măsuri și monitorizarea răspândirii acestora)- monitorizare la nivel de CSAT pentru risc major de sănătate publică prin răspândirea acestor tulpini, la nivel de spitale, dar și în afară mediului de spital (considerate în alte țări amenințare majoră la adresa populației civile)”.

În cadrul raportului intrat în posesia MEDIAFAX sunt consemnate și măsuri care trebuie luate pentru evitarea problemelor cu care sistemul s-a confruntat.

„Prevenția colonizării/infectării plăgilor arse: Analiza deceselor indică o rată ridicată de colonizare rapid după internare, cu bacteriemii ulterioare și alte complicații septice cu germeni multirezistenți provenind din mediu spitalicesc. Recomandări: Strategia națională de prevenire a infecțiilor asociate ingrijrilor medicale – în circuit de avizare internă, ca și înființarea Comisiei Naționale Intersectoriale care să aprobe/actualizeze această strategie și planul de aplicare al acesteia; finanțare- AP ATI și AP Arsuri, program de prevenție infecții nosocomiale; fișa de proiect pentru formare personal medical în domeniul prevenției infecțiilor nosocomiale pentru 7.800 de persoane!”, reiese din raportul făcut la cererea fostului ministru al Sănătății.

Din document reiese clar că „la momentul 30.10.2015, niciun spital din țară nu îndeplinea criteriile pentru internarea pacienților cu arsuri grave, conform standardelor unanim acceptate la nivel internațional. Singurul spital românesc aflat pe site-ul European Burns Association (Asociația Europeană de Arși) este „Grigore Alexandrecu”, dar construcția necesită îmbunătățiri”.

Dincolo de zecile de rapoarte scrise în ultimii doi ani, cel mai cumplit adevăr îl spun tot supraviețuitorii din Colectiv, care au fost nevoiți să lupte, pe lângă arsuri, și cu bacteriile.

„E vorba de sistem aici, nu de oameni. Ei încercau să ne spele, să ne aducă orice, ne tăiau unghiile. În spital ai nevoie de orice. În primul rând, de curățenie. De aceea erau atâtea bacterii. Am avut trei bacterii. La mine nu au fost complicații, dar mi-au dat foarte multe antibiotice pentru asta. Puteam să facem blocaje renale sau altceva. Nu erau paturi nicăieri. După externare m-am dus direct acasă, am mai fost timp de două luni la pansament, pentru că nu mi se închideau rănile din cauza microbilor. La noi trebuia să fie mediu septic. Arsura imediat ia o bacterie. Cred că s-ar muri și acum”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Flavia Lupu, supraviețuitor Colectiv.

„În opinia mea, era un buncăr de bacterii. După ce m-am externat, am fost în vizită la niște prieteni internați la Spitalul de Arși și mi se părea un buncăr de infecții”, a explicat Dragoș Dincă, un alt supraviețuitor.

În urma incendiului de la Clubul „Colectiv”, din 30 noiembrie 2015, 64 de tineri și-au pierdut viața, unul s-a sinucis, iar alți 146 au fost răniți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Unde se termină viața și unde începe moartea. Ce a descoperit un medic care a...
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Când vom ști cine a câștigat alegerile prezidențiale din SUA
Buni de plată, fără armată și cu rusa limbă oficială de stat. Cum arată „planul...
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul...
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru...
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
A erupt vulcanul Lewotobi Laki-laki din Indonezia! Nouă persoane au murit și zeci de mii...
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care ar putea bloca vânzările
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Gafa făcută de Ștefan Bănică Jr. Fiul său l-a taxat
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
VIDEO Adda, despre cum să răzbaţi în industria muzicală: "Asumaţi-vă hate, asumaţi-vă respingere, asumaţi-vă uşi...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Educația, ocupația și averea influențează riscul de deteriorare cognitivă